Cameron promite noi măsuri privind imigrația

Cameron promite noi măsuri privind imigrația
Publicat: 24/01/2014, 10:54
Actualizat: 02/02/2019, 20:40

David Cameron promite să modifice legislația în domeniul imigrației astfel încât viitoarele guverne să nu permită o imigrare nelimitată din state membre UE, într-o încercare de a evita o „revoltă” în cadrul formațiunii pe care o conduce pe această temă, relatează Daily Mail în ediția electronică.

Potrivit publicației, premierul britanic se confruntă cu o revoltă cu o miză importantă din partea a zeci de parlamentari conservatori, care efectuează presiuni în vederea încălcării legislației UE și impunerii unor restricții pe piața muncii împotriva bulgarilor și românilor.

Potrivit unor surse guvernamentale, un posibil compromis este asumarea unui angajament ca Guvernul să publice evaluări întocmite de oragnisme independente în domeniul imigrației asupra numărului de imigranți ce ar putea veni în Marea Britanie după aderarea altor țări la UE.

Executivul a refuzat în mod repetat să publice asemenea date înaintea anulării la 1 ianuarie a restricțiilor impuse pe piața muncii europene bulgarilor și românilor, temându-se de repetarea unei erori comise de fostul Guvern laburist care a subestimat cu mult numărul imigranților polonezi în 2004. În cazul în care numărul unei astfel de estimări ar fi mare, viitoarele guverne ar putea cu greu să susțină aderarea unor noi țări la Uniune, notează publicația.

Însă parlamentarul Nigel Mills a anunțat că intenționează să formuleze un amendament la legea imigrației în vederea reintroducerii restricțiilor. După ce acesta a primit susținerea a aproximativ 70 de parlamentari din partid, Guvernul a decis amânarea unui pachet legislativ vizând imigrația care conține măsuri privind prestațiile sociale pentru imigranți.

Un lider în cadrul Camerei Comunelor, Andrew Lansley, a anunțat joi că proiectul va reveni în Camera inferioară a Parlamentului săptămâna viitoare, altfel riscând să nu treacă și prin Camera Lorzilor până la sfârșitul sesiunii.

Guvernul poartă negocieri cu parlamentarii conservatori rebeli în vederea unui posibil compromis, pentru a evita o înfrângere în privința extinderii restricțiilor impuse românilor și bulgarilor.

Executivul a avertizat că adoptarea unei asemenea măsuri va conduce la aplicarea unor amenzi uriașe Marii Britanii, subliniind că măsuri vizând reducerea „atractivității” imigrației în această țară, ca interzicerea timp de trei luni după sosire a încasării unor ajutoare de către imigranți UE, între alte măsuri, îi va descuraja să migreze.

Pe de altă parte, Mills și-a revizuit amendamentul depus inițial în vederea introducerii restricțiilor pentru bulgari și români până în 2018, în baza faptului că cele două țări au eșuat să-și îndeplinească diverse angajamente asumate prin tratatele de aderare.

Un parlamentar conservator eurosceptic, Mark Pritchard, a declarat că nu s-a ajuns la un acord în cadrul formațiunii în privința imigrației și a îndemnat ca Guvernul să prezinte mai întâi ce măsuri propune.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO